Borbely este nemulţumit că Bechtel a angajat doar trei muncitori din Mureş
Publicat la 30.03.2007, 10:01:04
Ministrul Laszlo Borbely a declarat, vineri, la Tg. Mureş, că va avea o discuţie cu conducerea Bechtel, deoarece este nemulţumit că, din cei peste 1.300 de muncitori mureşeni care au fost la bursa locurilor de muncă organizată pentru această firmă, au fost angajaţi doar trei.
"Ministrul Berceanu le-a spus clar, săptămâna trecută, să revadă graficele de execuţie ca să poată termina în timp util, adică sfârşitul anului 2013. Pentru acest lucru ei trebuie să se mişte repede. Adică, să angajeze muncitori. Forţă de muncă există, poate că nu toţi sunt calificaţi aşa cum ar dori ei. Mingea este acum la Bechtel şi ei trebuie să se organizeze", a spus Borbely, citat de agenţia NewsIn.
Ministrul a adăugat că partea română nu poate influenţa foarte mult lucrurile, dar dacă Bechtel consideră că în România nu este suficientă forţă de muncă, atunci pot să aducă muncitori din Moldova sau Ucraina. "Dar noi, în primul rând, ar trebui să ţinem oamenii acasă să nu plece în altă parte. "Trebuie să le dăm posibilitatea să lucreze şi Bechtelul este una dintre posibilităţi", a spus Borbely.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
