Brandul Pelé, vândut. Neymar și tatăl său sunt pe cale să achiziționeze marca Pelé prin intermediul companiei lor, NR Sports, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 15,5 milioane de euro. Potrivit portalului brazilian UOL, anunțul oficial este așteptat miercuri, într-o zi cu o puternică încărcătură istorică: aniversarea marcării celui de-al 1.000-lea gol al lui Pelé, moment ce a rămas unul dintre simbolurile mitologiei fotbalistice braziliene.

Brandul Pelé, parte din identitatea națională a Braziliei

Până acum, brandul Pelé se afla în portofoliul companiei americane Sport 10, care a mizat în principal pe aparițiile publice ale legendei în diferite evenimente. După dispariția sa, la 29 decembrie 2022, activitatea comercială legată de numele și imaginea lui Pelé s-a redus semnificativ, lăsând neexploatat un patrimoniu care, pentru mulți brazilieni, reprezintă mai mult decât fotbalul: este o parte din identitatea națională.

Pelé, născut Edson Arantes do Nascimento în 1940, este considerat de numeroși specialiști drept cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. A debutat la doar 15 ani la Santos, club cu care avea să câștige două Cupe Intercontinentale și șase titluri de campion al Braziliei. Performanțele sale l-au propulsat rapid în naționala Braziliei, alături de care a cucerit trei titluri mondiale – 1958, 1962 și 1970 –, rămânând până astăzi singurul jucător cu un astfel de palmares. Dincolo de recorduri, Pelé a contribuit decisiv la transformarea fotbalului într-un fenomen global, devenind primul star sportiv planetar, recunoscut deopotrivă în stadioane, în politică și în cultura pop.

Prin preluarea drepturilor de imagine, NR Sports va obține acces la numele Pelé, la licențele pentru produse derivate, dar și la arhive istorice importante. Mișcarea are și o dimensiune personală pentru Neymar, crescut în academia lui Santos, același club unde Pelé a scris capitole decisive pentru fotbalul mondial. Întors în ianuarie la echipa sa de origine, Neymar a renovat recent loja VIP folosită de Pelé pe stadionul Urbano-Caldeira, un loc încă vizitat de familia legendei.

În ciuda problemelor medicale frecvente din ultimele luni, Neymar a contribuit la victoria cu 1-0 împotriva lui Palmeiras, rezultat care a scos Santos din zona retrogradării, cu cinci etape rămase de disputat. În acest context, preluarea mărcii Pelé pare să fie nu doar o tranzacție comercială, ci și o încercare de a continua, simbolic, legătura dintre două generații iconice ale fotbalului brazilian.

Pelé a câștigat, de-a lungul vieții, o sumă impresionantă, dar nu se compară cu banii câștigați de fotbaliștii actuali. Iată câteva estimări: