Potrivit informaţiilor Digi Sport, Balaci (62 de ani) a căzut din senin în această dimineaţă, iar în urmă cu doar câteva minute i s-a declarat decesul.   "Mi-a zis un prieten. Am vorbit la Craiova, cu prietenii noștri, care îi țineau lumânarea. Parcă suntem blestemați!", a spus, printre lacrimi, Sorin Cârţu, la "Digi Sport Matinal".   Născut pe 8 septembrie 1956, la Bistreţ, Balaci a fost supranumit "Minunea blondă" şi este omul de care se leagă marile succese ale Universităţii Craiova din anii '80.   Ilie Balaci a început să joace fotbal la nouă ani, în 1965, la "piticii" Universității Craiova, şi a debutat în prima divizie la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1).   O jumătate de an mai târziu, a devenit cel mai tânăr debutant în echipa națională, la 17 ani și şase luni, într-un meci contra Franţei, de la Paris, pierdut cu 0-1, pe 23 martie 1974.   A marcat primul gol sub "tricolor" pe 6 octombrie 1976, într-un amical Cehoslovacia - România 3-2, iar în 12 mai 1982 a fost în premieră căpitanul naţionalei într-un amical Argentina - România 1-0.   Ultimul meci la echipa naţională pentru Balaci a fost şi ultimul al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică: România - Austria 4-0, pe 10 septembrie 1986, în preliminariile Euro 1988.   A jucat în Divizia A 347 de partide și a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scornicești (1985-1986) și Dinamo (1986-1988): 76 pentru "Ştiinţa", şapte pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo.   A adunat 69 de selecții şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 și 1982).