money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BRM vede oportunitati pe timp de criza si vrea piata alternativa

Publicat la 27.01.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BRM vede oportunitati pe timp de criza si vrea piata alternativa

 

Acesta nu a mentionat si data la care sistemul ar putea fi lansat, insa a mai spus ca proiectul MTF se va realiza, cel mai probabil, in parteneriat cu alte institutii sau companii. “Dupa cum se prefigureaza lucrurile acum, acest proiect se va realiza sub forma de parteneriat, inclusiv cu institutii din domeniul post-tranzactionarii”, a adaugat Stoica. Printre avantajele pe care un astfel de sistem le-ar putea oferi, presedintele BRM a mentionat comisioane mai scazute comparativ cu o bursa normala, atragerea de noi firme la tranzactionare, precum si formarea unei platforme multinationale, unde se vor regasi companii importante din diverse tari. In prezent, si BVB ia in considerare crearea unei astfel de platforme, care se va baza, in special, pe tranzactionarea titlurilor celor mai importante companii din Europa Centrala si de Est (ECE). “Prin sistemul MTF, pe care Bursa de la Bucuresti vrea sa il introduca, se urmareste aducerea celor mai importante actiuni din zona ECE pe o platforma romaneasca, BVB avand astfel sansa sa devina un jucator foarte important in regiune. Este un proiect ambitios si spectaculos, care sper sa fie dus la bun sfarsit”, a spus Stoica. (I.S.)

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite