Într-un interviu publicat ieri de ziarul francez Les Echos, Chomsky spune că singura soluţie ar fi reîntoarcerea la paradigma stângii, în timp ce Warren Buffet scrie, într-un comentariu din New York Times, că SUA trec printr-un “teritoriu necartografiat”, că ar trebui să oprească îndatorarea galopantă, dar că SUA nu trebuie “să evolueze spre economia de republică bananieră descrisă de Keynes”.
“Doze enorme de bani sunt administrate în continuare şi, în curând, vom fi nevoiţi să ne confruntăm cu efectele secundare ale acestor politici. Pentru moment, aceste efecte sunt invizibile şi ar putea rămâne latente pentru o perioadă îndelungată. Însă consecinţele pot fi la fel de grave ca şi cele ale crizei financiare. (...) Infuziile necontrolate vor cauza, cu siguranţă, scăderea puterii de cumpărare a dolarului. (...) Destinul dolarului este momentan în mâinile Congresului”, a precizat acesta.
Pe de altă parte, Chomsky spune că ideologia “fanatică” a eficacităţii pieţelor şi puterea crescândă a sectorului financiar au precipitat criza globală, a cărei gravitate este dată nu de prăbuşirea pieţelor, ci de “imposibilitatea speranţei”.
Fondator al gramaticii universale, contribuţiile lui Chomsky (84 de ani) au jucat un rol major în revoluţia cognitivă, care apropie funcţionarea creierului de cea a unei maşini care procesează informaţia.
Buffett (78 de ani) conduce grupul Berkshire Hathaway, companie bazată pe inovare şi managementul vizionar al riscurilor şi este, cu o avere de 37 miliarde de dolari, al doilea cel mai bogat om din lume, după Bill Gates.
Buffett vs Chomsky: Există viață după criză?
Publicat la 19.08.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
