Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis că este pentru tranziția energetică inteligentă și echilibrată, ci nu pentru o terapie șoc care ne subminează independența energetică. Acesta a participat la dezbaterea pe Green Deal, organizată în cadrul proiectului Starea Studenților.
Burduja: „Sunt pentru tranziția energetică inteligentă și echilibrată, nu pentru o terapie șoc”
„Am spus-o clar: tranziția energetică trebuie făcută. Nu e vorba DACĂ o facem sau nu, ci CUM o facem și ÎN CE RITM, ca să nu ne facem rău singuri. Politicile publice trebuie să fie adaptate contextului economic și social în care trăim. Aici nu e vorba despre o ideologie oarba, ci despre viața oamenilor și cum putem lăsa în urmă o țară mai bună, într-o lume mai bună.
Sunt pentru tranziția energetică inteligentă și echilibrată, nu pentru o terapie șoc care ne subminează independența energetică și ne face să subvenționăm cu bani românești și europeni echipamente de pe alte piețe.
Am prezentat și câteva dintre progresele făcute la Ministerul Energiei, în mandatele mele, care arată că suntem, de fapt, în linia întâi când vine vorba de implementarea proiectelor pe energie verde:
• Suntem campioni în UE la atragerea banilor nerambursabili din Fondul pentru Modernizare și din PNRR – avem cele mai multe contracte semnate, în valoare totală de 14 miliarde de euro granturi, mare parte dintre ele fix pentru energie verde.
• Sunt în lucru peste 10.000 MW de noi capacități de producție și stocare din surse regenerabile, ceea ce este enorm.
• Avem deja în vigoare legea energiei eoliene offshore (România este cea mai avansată țară de la Marea Neagră în această privință), legea pentru baterii și un cadru legislativ care încurajează stocarea.
• Iar în 2024 s-au pus în funcțiune cele mai multe parcuri solare și eoliene din ultimii 8 ani.
Totuși, nu putem ignora greșelile trecutului. România a scos din funcțiune peste 7000MW capacități de producție energetică în bandă (cărbune si gaz), fără a pune ceva similar în loc. Rezultatul? În perioade de consum ridicat, importăm energie, uneori la prețuri foarte mari. Culmea, din țări care produc energie pe bază de cărbune! Și suntem vulnerabili în zilele fără vânt sau soare, când sursele regenerabile nu pot susține cererea.
Asta slăbește stabilitatea sistemului, crește prețurile și afectează, implicit, competitivitatea României și locurile de muncă. De aceea, am spus ferm că nu putem închide termocentralele și minele de cărbune înainte de a avea alternative funcționale, pentru că este un lucru care ține de securitatea energetică și bunăstarea României. Am amintit, în acest context, că singurul blackout major pe care l-a avut România a fost în 1977. A durat cinci ore, dar a produs pierderi mai mari decât cutremurul din același an. Nu trebuie să mai ajungem vreodată acolo.
Într-o lume care pare că o ia razna, cu o polarizare extremă, apelul meu este pentru rațiune, echilibru și măsură. Putem găsi împreună calea de mijloc, fără excese ideologice toxice și fără a susține, direct sau indirect, dependența europeană față de experții în șantaj energetic de la Est. Înainte, împreună”, a scris Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.