money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de vineri pe roşu

Publicat la 26.08.2011, 14:40:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de vineri pe roşu

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de vineri, cu pierderi cuprinse între 0,53% şi 1,03%, cel mai afectat fiind indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă.

 

Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 14,17 milioane lei (3,33 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 6,45 milioane lei, cotaţia lor coborând cu 0,79%, la 0,4500 lei/acţiune.

 

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 0,78%, până la 4.607,92 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 0,70%, ajungând la 2.798,17 puncte.

 

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 0,53%, până la 17.624,89 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 1,02%, la 9.189,50 puncte.

 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,68%, până la 414,02 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 1,03%, ajungând la 643,14 puncte.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite