Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, joi, cu 0,38%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.038,10 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut și el cu 0,38%, până la 7.685,86 puncte. Iar indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 1,6%, ajungând la valoarea de 30.085,18 puncte.
Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de joi de pe BVB este Mefin SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 14,73%. Pe poziția a doua se află Farmaceutica Remedia SA, cu un avans de 8% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Teraplast SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 6,3%. Totodată, titlurile Antibiotice SA s-au apreciat cu 6,1%, iar cele ale Șantierului Naval Orșova SA cu 4,73%.


