money.ro
Actualitatemoney.ro

Bursa de la Tokyo închide în scădere cu 0,66 la sută

Publicat la 13.03.2007, 08:06:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa de la Tokyo închide în scădere cu 0,66 la sută

Bursa de la Tokyo a închis în scădere cu 0,66%, marţi, afectată fiind în special de creşterea yenului pe pieţele de schimb.
 
Indicele Nikkei a pierdut 113,55 puncte, până la 17.178,84, punând astfel capăt unei serii de trei creşteri consecutive. Indicele Topix a scăzut şi el cu 0,91%, până la 1.725,43 puncte.

Cursul de schimb al yenului ajunsese la 117,50 unităţi pentru un dolar american, penalizând astfel aprecierea marilor exportatori din ultima săptămână. Ca atare, Sony a scăzut cu 2,08%, iar Nissan cu 1,34%.

Singura societate care a făcut faţă tendinţei a fost Nikko Cordial, care a crescut cu 6,13%, până la 1.490 yeni. Spre surpriza tuturor, Bursa de la Tokyo a decis luni seara să mentină cotaţiile celor de la Nikko Cordial, în ciuda ofertei ostile de achiziţie lansate de Citigroup. Această decizie neaşteptată ar putea obliga banca americană să ridice preţul oferit pentru societatea de brokeraj, preţ considerat mult prea mic de acţionarii Nikko.

Sursa: Reuters

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite