Bursa din Tokio începe săptămâna cu o scădere considerabilă, de 3,9%
Publicat la 21.01.2008, 08:58:15
Indicele Nikkei al bursei din Tokio a încheiat şedinţa bursieră de luni în scădere cu 3,9%, investitorii fiind dezamăgiţi de planul economic, în valoare de 150 miliarde dolari, prezentat de preşedintele american George W. Bush, menit a scăpa economia SUA de recesiune, conform NewsIn.
Preşedintele american George W. Bush a făcut la sfârşitul săptămânii trecute un apel pentru redactarea unui plan, în valoare de 150 miliarde dolari, menit a stimula economia americană, însă bursele din Statele Unite ale Americii au scăzut, investitorii fiind îngrijoraţi că acest plan nu este suficient pentru a evita recesiunea.
"Au existat aşteptări legate de planul american de stimulare a economiei, care a dus la achiziţia unei cantităţi foarte mari de acţiuni japoneze", a declarat un analist al Mitsubishi UFJ Securities, Nagayuki Yamagishi.
"Planul nu a detaliat nimic concret, spunând doar lucruri banale, iar piaţa nu a putut să îşi facă o idee clară despre acesta", a adăugat analistul.
Piaţa este afectată şi de speculaţiile privind o posibilă reducere a dobânzii de politică monetară de către banca centrală a Japoniei, care începe luni şedinţa lunară, însă analiştii sunt de părere că dobânda va fi menţinută la plafonul actual de 0,5%.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Miliarde de dolari zac uitate în conturi! Bani de care proprietarii par să-I fi uitat și pe care nimeni nu îi revendică

Actualitate
Volkswagen ia în calcul reduceri masive de personal

Actualitate
Câte miliarde de automobile există pe planetă. Țara care are cele mai multe!

Actualitate
DAE vs dobândă nominală: ce trebuie să compari

Actualitate
