money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Bursa închide mixt, iar sif-urile pierd cel mai mult

Publicat la 02.07.2009, 14:18:58

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa închide mixt, iar sif-urile pierd cel mai mult
Urmărește money.ro pe Google News
Cele cinci societăţi de investiţii financiare au pierdut mai mult, în special la final şi au închis cu un procent şi jumătate mai jos. Lichiditatea a urcat la aproape 3 mil de euro datorită unor transferuri mai mari cu obligaţiuni.

Investitorii au acţionat indecis în lipsa unor ştiri importante de pe plan local. Piaţa a închis pe un uşor plus, în special datorită titlurilor din sectorul energetic, care au câştigat aproape 1%. Spre final, veştile pesimiste legate de şomajul din Statele Unite ale Americii au determinat o intensificare a corecţiilor pe sif-uri, care au închis cu 1,5% mai jos, după variaţii pozitive, în debut.

Cele mai mari deprecieri au avut titlurile SIF Banat Crişana, aproape 4%, însă au închis cu o corecţie de două ori mai mică. Cele mai tranzacţionate aici au fost din nou acţiunile SIF Moldova şi SIF Oltenia, care au pierdut peste 2%.

Cele mai multe tranzacţii din piaţă au fost cu acţiunile Amonil. Acţiunile au pierdut peste 11%, dublu faţă de şedinţele anteriore, în contextul în care combinatul riscă executarea silită.

Titlurile Transelectrica, Transgaz, dar şi Petrom au determinat o închidere pozitivă a pieţei şi a indicelui sectorial energetic. Cel mai mult a urcat preţul Transgaz, aproape 3%, în timp ce ceilalţi doi emitenţi au câştigat sub un procent.

Obligaţiunile emise de BCR au contribuit cu mai mult de 1 mil de euro la valoarea de tranzacţionare. Piaţa acţiunilor a generat alte 1,6 mil de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite