Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 2,70%, până la 2.223,23 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 2,44%, până la 1.478,30 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea cel mai mult - 5,40% - până la nivelul de 9.872,72 puncte, adică sub minimele înregistrate în octombrie anul trecut. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scădea cu 2,51%, până la 4.500,50 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 3,65%, până la 210,43 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, pierdea 1,52%, până la 322,11 puncte.
Bursa păstra un avans moderat în debutul şedinţei, dar sectorul SIF trecea pe roşu
Bursa de la Bucureşti îşi tempera elanul după prima jumătate de oră a şedinţei de joi, cu o creştere de 1,3% pentru indicele BET, în vreme ce indicele societăţilor de investiţii financiare (BET-FI) nu reuşea să se menţină pe plus şi înregistra o pierdere de 1,7%.
Lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) ajungea la 1,36 milioane lei (321.729 euro), dublă faţă de cea înregistrată în debutul şedinţei precedente, de 684.400 (161.500 euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,28%, până la 2.314,22 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 0,82%, până la 1.527,69 puncte.
În schimb, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 1,69%, până la 10.258,89 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 1,07%, până la 4.665,52 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu doar 0,24%, până la 218,93 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, câştiga 1,57%, până la 332,20 puncte.
Bursele din Statele Unite au încheiat şedinţa de miercuri în creştere puternică, pe fondul optimismului legat de adoptarea planului de relansare economică.
Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri seară planul de relansare economică în valoare de 819 miliarde de dolari, susţinut de preşedintele Barack Obama, însă fără voturile republicanilor.
"Planul american de relansare pe 2009" a fost elaborat de democraţii din Congres în colaborare cu echipa economică de la Casa Albă. El prevede circa 275 miliarde de dolari ca facilităţi fiscale care ar urma să stimuleze consumul şi investiţiile şi, restul, reprezintă cheltuieli pentru proiecte publice, ajutoare pentru guvernele locale sau măsuri sociale
Deşi planul a fost adoptat după închiderea burselor, investitorii anticipaseră rezultatul votului. Ca urmare, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a urcat cu 2,46%, la 8.375 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 3,55%, ajungând la 1.558 puncte. Indicele Standard & Poor's 500 a câştigat 3,36%, până la 874,09 puncte.
La Bucureşti, acţiunile Băncii Transilvania (TLV) captaseră cea mai mare lichiditate din debutul şedinţei de joi, de 488.512 lei, iar preţul lor creştea cu 1,94%, până la 0,79 lei, în timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) se apreciau cu 0,78%, până la cotaţia de 6,50 lei, în urma unor schimburi de 265.548 lei.
Titlurile Azomureş (AZO) se scumpeau cu 9,31%, până la preţul de 0,2230 lei, pe o lichiditate de 226.929 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Moldova (SIF2) însumau 69.538 lei, iar titlurile se apreciau cu 0,97%, până la 0,4150 lei.
Preţul titlurilor Rompetrol Rafinare (RRC) creştea cu 5,26%, la 0,0260 lei, pe un rulaj de 69.311 lei, iar acţiunile Amonil (AMO) captaseră o lichiditate de 63.901 lei şi se depreciau cu 9,09%, până la 0,0110 lei.
Optimismul de pe Wall Street ridică Bursa cu până la 2,5%, în primele minute ale şedinţei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) creşteau puternic după primele tranzacţii ale şedinţei de joi, cu până la 2,5% pentru indicele BET, ca urmare a evoluţiei ascendente a pieţelor din Statele Unite, pe fondul speranţelor legate de planul de relansare economică.
Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri seară planul de relansare economică în valoare de 819 miliarde de dolari, susţinut de preşedintele Barack Obama, însă fără voturile republicanilor.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 2,54%, până la 2.342,98 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,87%, până la 1.543,47 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 1,95%, până la 10.639 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 2,23%, până la 4.719,38 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 2,35%, până la 223,54 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, câştiga 1,90%, până la 333,27 puncte. (NewsIn)
Mai multe informatii despre piata de capital pe www.brokerulzilei.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.