Burse MBA de 1,5 milioane de euro, la târgul de programe, World MBA Tour Bucureşti
Publicat la 17.10.2008, 08:55:08
Targul de burse MBA va avea loc sâmbătă la hotelul Intercontinental, între orele 14 -18. La eveniment participă cele mai cunoscute universitati din Europa, America si Canada, printre care se numara INSEAD (Franta), Amsterdam Business School (Olanda), Pittburgh Katz (USA) şi Manchester Business School.
Pe piata locala sunt oferite în prezent 15 programe de MBA si EMBA, care costă între 4.400 si 35.000 de euro. În funcţie de prestigiul scolii de business, preţul unui MBA în străinătate porneşte de la 30.000 de euro şi poate depăşi 100.000 de euro. Cea mai mare bursă oferită unui român la ediţia din primavară a târgului a fost de 46.000 de euro. Piaţa locală a programelor de MBA si EMBA este estimată la aproximativ cinci milioane de euro, iar numărul managerilor care au absolvit astfel de programe este de 2.500.
România se situează pe locul 16 din 33 în funcţie de nivelul salarial al absolventilor de programe de instruire manageriala, depăşind câştigurile din ţări ca Bulgaria, unde salariul mediu al unui absolvent de MBA este de 1.900 de euro pe lună. Cel mai bine plătiţi absolvenţi de MBA sunt nemţii, care raportează cîştiguri salariale medii de 5.600 de euro lunar, urmaţi de francezi, cu 4.800 de euro pe luna şi de britanici, care câştigă aproximativ 4.600 de euro după terminarea unui program de MBA.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
