money.ro
Actualitatemoney.ro

Bursele europene au deschis pe verde, sprijinite de câştigurile Societe Generale

Publicat la 05.08.2009, 09:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele europene au deschis pe verde, sprijinite de câştigurile Societe Generale

Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor acţiuni europene, a urcat cu 0,2%, la 941,97 puncte. Cu toate acestea, indicele este încă cu 45% peste nivelul minim atins pe 9 martie, investitorii devenind din ce în ce mai încrezători în posibilitatea revenirii economice şi încurajaţi de rezultatele financiare.

Titlurile Societe Generale s-au scumpit cu 4,4%, după ce banca a afişat rezultate peste estimări.

Bursa din Londra a deschis şedinţa de miercuri în urcare, indicele Footsie-100 avansând cu 0,08%, la 4.674,95 puncte. La bursa din Frankfurt, indicele Dax a crescut cu 0,13%, la 5.422,55 puncte, în timp ce indicele CAC 40, al bursei din Paris, a avansat cu 0,13%, la 3.480,75 puncte.

Societe Generale, a doua bancă franceză după valoarea de piaţă, a raportat miercuri o scădere cu 52% a profitului din al doilea trimestru, în contextul în care provizioanele pentru credite neperfomante aproape că s-au triplat.

Profitul net al băncii a scăzut la 309 milioane euro, de la 644 milioane euro, cu un an înainte, conform unui comunicat. Astfel, câştigurile au depăşit estimările analiştilor, care mizau pe un rezultat net de 68 milioane euro.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite