RBS a confirmat într-un comunicat că a luat în considerare o emisiune de titluri şi că va publica marţi detalii despre aceasta.
Banca se pregăteşte să anunţe în această săptămână cea mai mare emisiune de titluri făcută vreodată în Europa şi pierderi din investiţii de peste 10 miliarde dolari, au declarat surse avizate.
Indicele FTSEurofirst 300, al celor mai importante acţiuni europene, a pierdut 1,06%, la 1.311,82 puncte.
Indicele câştigase peste 3% în săptămâna precedentă, după ce o serie de câştiguri pozitive a surprins investitorii de pe ambele părţi ale Atlanticului pe măsură ce perioada declaraţiilor financiare a continuat.
Bursa londoneză a încheiat şedinţa de tranzacţionare în coborâre. Indicele FTSE 100, al celor mai importante acţiuni britanice, a pierdut 3,50 puncte, adică 0,06%, faţă de nivelul de închidere de vineri, la 6.053,00 puncte, potrivit AFP.
Indicele DAX, al celor 30 de acţiuni-vedetă listate la bursa din Frankfurt, a încheiat luni în coborâre cu 0,83%, la 6.786,55 puncte, în comparaţie cu nivelul de închidere de vineri, de 6.843,08 puncte.
Bursa pariziană a închis şedinţa, de asemenea, în coborâre. Indicele CAC 40 a coborât cu 1,03%, la 4.910,35 puncte, faţă de închiderea de vineri, când indicele a urcat cu 2,05%, la 4.961,69 puncte.
Sursa: NewsIn
Bursele europene au încheiat şedinţa de luni pe roşu din cauza deprecierii acţiunilor RBS
Publicat la 21.04.2008, 17:48:33
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
