Indicele FTSEurofirst 300 a închis în scădere cu 0,5%, la 716,02 puncte. Indicele a pierdut mai mult de 14% de la începutul anului, după ce a scăzut cu 45% în 2008.
La Londra, indicele Footsie-100 a închis în urcare cu 0,85% şedinţa de miercuri, la 3.848,98 puncte. Indicele Dax al pieţei de la Frankfurt a închis în scădere cu 1,27%, la 3.846,21 puncte, comparativ cu nivelul de 3.895,75 puncte atins marţi.
Piaţa din Paris a încheiat şedinţa pe roşu, indicele CAC 40 coborând cu 0,41%, la 2.696,92 puncte.
Marţi, indicele FTSEurofirst 300 a închis în scădere a treia şedinţă la rând, pierzând 1,2%, la 720,64 puncte - cel mai mic nivel înregistrat din martie 2003.



