money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursele europene închid în creştere accentuată, înainte de decizia Federal Reserve

Publicat la 29.10.2008, 19:32:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele europene închid în creştere accentuată, înainte de decizia Federal Reserve

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a avansat cu 6,9%, la 891,48 puncte, după ce atinsese un maximum al şedinţei, de 893,22 puncte, înregistrând a doua şedinţă consecutivă de creştere, după cinci zile de pierderi.

Acţiunile BP, Total şi Shell s-au apreciat cu niveluri între 9,16% şi 13,6%, în contextul în care petrolul s-a scumpit cu 5,84 dolari/baril, la 68,56 dolari/baril.

Indicele DJ Stoxx al materiilor prime din Europa a crescut cu 16%, după ce titlurile Anglo American, Arcelormittal şi Salzgitter s-au apreciat cu niveluri între 12% şi 19,4%.

Sectorul financiar a înregistrat, de asemenea, o creştere puternică. Acţiunile Allianz SE s-au apreciat cu 26%, iar cele ale Old Mutual au avansat cu 23%.

La polul opus, Volkswagen a înregistrat cel mai mare declin din Europa, de 45%, după ce Bursa din Frankfurt a anunţat că va reduce ponderea companiei pe indicele Dax la 10%, începând de lunea viitoare.

Bursa din Londra a închis şedinţa în urcare cu 8,05%, la 4.242,54 puncte, în urma unei reveniri spectaculoase a burselor americane, înainte de o posibilă coborâre a dobânzii de referinţă în Statele Unite.

Pe bursa din Frankfurt, indicele Dax a coborât miercuri cu 0,45%, la 4.801,87 puncte, în urma deprecierii titlurilor Volkswagen.

Bursa din Paris a închis şedinţa în creştere puternică, indicele CAC 40 câştigând 9,23%, la 3.402,57 puncte.

Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite