BVB a deschis pe verde
Publicat la 08.08.2007, 08:15:50
Indicii BVB înregistrau creşteri de circa 0,5% în primul sfert de oră de tranzacţionare, pe fondul transferurilor totalizând doar 2,6 milioane lei pe piaţa BVB şi alte circa 0,5 milioane lei realizate pe piaţa Rasdaq.
Sectorul financiar realizează în continuare cea mai mare parte din această lichiditate, detaşându-se SIF5 şi SIF2 cu transferuri în valoare de 500.000 respectiv 350.000 de lei. În cadrul respectivului sector, SIF5 se detaşează prin creşterea de aproape 1%, în timp ce restul SIF-urilor creşteau cu circa 0,5 procente.
Evoluţii pozitive au fost şi în cadrul sectorului bancar, unde TLV, în urma publicării rezultatelor financiare, creştea în deschidere cu peste 1%, deţinând totodata şi prima poziţie ca şi lichiditate, cu peste 600.000 de lei.
Uşor surprinzătoare pare a fi însă evoluţia BCC care în deschidere creştea cu 1,9%, deşi pe o lichiditate mică, în timp ce BRD îşi menţine trendul modest ascendent, cu o creştere de doar 0,7%.
In cadrul sectorului petrolier, RRC se află în atenţia investitorilor, câştigând în deschidere 2 procente, pe o valoare tranzacţionată de circa 150.000 de lei, aproape triplu faţă de valoarea tranzacţiilor realizate cu acţiuni SNP, care se află la acelaşi preţ ca şi cel de închidere din şedinţa anterioară.
După prima jumătate de oră de tranzacţionare, 20 de titluri înregistrau variaţii pozitive, 9 scădeau, iar 7 erau la aceeaşi valoare ca cea de închidere de ieri. Între caştigătorii acestei prime jumătaţi de oră de tranzacţionare, putem număra OIL Constanţa cu o creştere de peste 5% Rompetrol Well Services şi Electroputetre cu puţin peste 3% şi Alro şi RRC cu câte 2 procente
Laurenţiu Roşoiu, corespondent The Money Channel la BVB
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
