Producătorul chinez de maşini electrice BYD se aşteaptă să crească vânzările în Germania în termen de şase luni, a declarat vicepreşedintele executiv Stella Li într-un interviu publicat sâmbătă, transmite Reuters.
BYD atacă puternic Germania
BYD se va extinde în Germania în ”mai puţin de jumătate de an”, a declarat Li pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
Stella Li a criticat creşterea tarifelor Uniunii Europene pentru vehiculele electrice produse în China, de luna viitoare, cărora Germania s-a opus, ca fiind o pierdere pentru consumator, adăugând că BYD va începe să producă maşini în Ungaria până la sfârşitul anului 2025.
”Cred că vom deveni un participant important pe piaţă aici în Europa”, a declarat ea pentru FAS, înaintea Salonului Auto de la Paris, care începe pe 14 octombrie.





