Curtea de Apel Bucureşti a respins, în data de 27 septembrie, cererea lui Teodor Atanasiu de suspendare a raportului emis de Comisia specială de la Cotroceni, în urma căruia acesta a fost suspendat de preşedintele Traian Băsescu din funcţia de ministru al Apărării.
Avocaţii lui Teodor Atanasiu au declarat că vor face recurs împotriva acestei sentinţe, iar ulterior, dacă problema nu se va soluţiona, aceştia vor solicita anularea în instanţă a deciziei Preşedinţiei de suspendare a clientului lor.
Teodor Atanasiu va putea reveni la conducerea MApN dacă acuzaţiile de abuz în serviciu care i s-au adus vor fi desfiinţate, prin rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale dată de procurori, în 45 de zile de la emiterea decretului de suspendare din funcţie.
Fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, s-a adresat instanţei în 16 septembrie în legătură cu decizia preşedintelui Traian Băsescu de a-l suspenda din funcţie, invocând dreptul la libera exprimare şi lezarea interesului naţional.
Totodată, avocaţii lui Atanasiu susţin că decizia de suspendare de funcţie a clientului lor ar fi nelegală întrucât Comisia specială nu fusese sesizată în mod legal şi, în plus, nu şi-ar fi verificat competenţa.
CAB a respins cererea ministrului Atanasiu impotriva suspendarii din functie
Publicat la 27.09.2006, 17:46:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

