O amplă analiză publicată de "The Guardian" relevă modul în care evenimentele din 1989 au inspirat şi influenţat artişti din diverse domenii, de pe ambele părţi ale Cortinei de Fier. De la piesa "Rock'n'Roll" de Tom Stoppard, la reîntoarcerea lui Nureyev în Rusia pentru filmul care a câştigat un Oscar, "The Lives of Others", criticii consultaţi de "The Guardian" evaluează impactul cultural al evenimentelor din anul care a marcat destrămarea uneia dintre cele mai nocive ideologii ale secolului trecut.
Teatrul are în Vaclav Havel un cronicar al anilor post-comunişti în Europa. Timp de 40 de ani, fostul preşedinte ceh a examinat cauzele şi consecinţele revoluţiei de catifea la care a contribuit. Multe dintre istorisirile lui Havel stau în spatele celei mai celebrate piese de după căderea zidului, "Rock'n'Roll", drama lui Tom Stoppard din 2006, care pune în scenă 25 de ani de istorie cehă şi omagiază trupa Plastic People of the Universe din Praga, care a fost persecutată în Cehoslovacia anilor '70. Stoppard nu este singurul scenarist provocat de tema războiului rece. În 2003, Michael Frayn a scris piesa "Democracy" despre reunificarea germană, iar Marius von Maywnburg repune în scenă 60 de ani de istorie germană, în "The Stone".
Căderea zidului Berlinului a fost speculată mai ales de arta contemporană. Germanul Thomas Demand a modelat şi apoi a fotografiat un birou STASI în miniatură, iar Jane şi Louise Wilson au filmat clădirea reală a Ministerului pentru Siguranţa Statului, arătând mobila şi ehipamentul de spionaj primitiv, inclusiv un trunchi de copac fals, cu găuri pentru ochi. Sophie Calle, artistă franceză conceptuală, s-a angajat într-un proiect mai sofisticat, fotografiind locurile din Berlinul de Est în care cândva tronau monumente comuniste.
În ceea ce priveşte Zidul Berlinului, mulţi artişti şi-au lăsat amprenta pe acesta. În prezent, conservatorii încearcă să păstreze imaginea pictată de Dimitrij Vrubel în 1990 pe zid, înfăţişându-l pe liderul sovietic Leonid Brejnev sărutându-se cu Erich Honecker. Imaginea există încă pe East Side Gallery, cea mai mare parte a zidului rămasă încă în picioare.
În cinematografie, căderea zidului a fost un subiect fecund, provocând o explozie de filme germane, începând cu documentarul "November Days: Voices and Choices" produs de Marcel Ophüls în 1990. Alte producţii cinematografice pe acest subiect sunt "Outside Time" regizat de Andreas Kleinert în 1995, centrat pe prăbuşirea unui mic oraş din estul germaniei şi "Troller Amongst Germans" (1995) regizat de George Steffan, un documentar despre atitudinile germanilor în faţa reunificării. În 1990, a atras atenţia pelicula "No Place to Go" de Oskar Rohler, un portret uşor fictiv despre impactul pe care reunificarea l-a avut asupra mamei regizorului, care a început să bea şi s-a sinucis.
Două filme produse la mai mult de un deceniu de la evenimentele din 1989 s-au dovedit a fi succese comerciale apreciate de critici. Primul, regizat în 2003 de Wolfgang Beckerl este "Good Bye, Lenin!" care satirizează reunificarea prin povestea unui comunist dedicat care intră în comă în 1989 şi se trezeşte după căderea zidului. Thriller-ul "The Lives of Others" (2006) este al doilea film de succes, regizat de de Florian von Donnersmarck, în care actorul german Ulrich Mühe joacă rolul uni căpitan din STASI, care începe să-şi pună la îndoială munca în timp ce supraveghează un scenarist disident în 1984. "The Lives of Others", care a câştigat un Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, este considerat de critici un film politic de o rară inteligenţă.
Nici opera muzicală clasică nu a ignorat anul1989, iar impactul asupra muzicienilor şi compozitorilor din fostul bloc comunist a fost colosal. Muzica germană, în special cea a lui Beethoven, a jucat un rol simbolic în celebrările de după căderea zidului. În 1989, de Crăciun, americanul Leonard Bernstein, care dirija simfonia "Odă bucuriei" a înlocuit cuvântul "bucurie" cu "libertate".
Zidul Berlinului a devenit rapid simbol al muzicii pop şi rock. În anii '70 şi '80, mulţi artişti au făcut referire la războiul rece - Pink Floyd ("The Wall"), Frankie Goes to Hollywood ("Two Tribes"), Abba (The Visitors), Elton John ("Nikita") şi Nena ("99 Luftballons"). Evenimentele din 1989 au fost reflectate în melodii precum "The Night That the Wall Came Down" al trupei Stiff Little Fingers, "A Great Day for Freedom" cântată de Pink Floyd şi "Wind of Change" al trupei germane The Scorpions. Au fost voci care au susţinut chiar că muzica pop a fost cea care a produs fisurarea zidului. Deşi inspirat de sentimentele anti-americane din Iran, single-ul lui Neil Young "Rockin' in the Free World" a devenit în 1989 un imn al timpului.David Hasselhoff, celebru pentru rolul din serialul american "Baywatch", era în acele vremuri un rocker de succes în Germania. Single-ul său "Looking for Freedom" a devenit un mare hit în 1989, iar David a fost primul care a cântat lângă zid după dărâmare, de Anul Nou.
În literatură însă, puţini s-au încumetat să scrie despre 1989. Unul dintre marile titluri despre evenimentele din 1989 este "Waiting for the Dark, Waiting for the Light" de Ivan Klíma, a cărui acţiune se desfăşoară în timpul revoluţiei de catifea din Cehoslovacia, spunând povestea vieţii unui cameraman cinic, ale cărui idealuri au fost compromise de complicitatea sa cu vechiul regim. Milan Kundera nu a scris un roman care să atace frontal anul 1989, însă a oglindit precaritatea vieţii cotidiene într-un sistem opresiv, iar mai apoi dilemele reîntoarcerii din exil în Praga post-comunistă, în nuvela "Ignoranţa".
Alţi scriitori din blocul sovietic au găsit inspiraţie în evenimentele din 1989 şi au publicat satire postcomuniste, printre care "Death and the Penguin" de Andrey Kurkov, "Mercedes-Benz", de Pavel Huelle şi "The Clay Machine-Gun", de Victor Pelevin. Unul dintre cronicarii ficţionali ai anului 1989 este Julian Barnes, al cărui roman din 1992, "The Porcupine", spune povestea procesului unui dictator dintr-un stat sovietic fără nume, care a fost proaspăt destituit.
Teatrul are în Vaclav Havel un cronicar al anilor post-comunişti în Europa. Timp de 40 de ani, fostul preşedinte ceh a examinat cauzele şi consecinţele revoluţiei de catifea la care a contribuit. Multe dintre istorisirile lui Havel stau în spatele celei mai celebrate piese de după căderea zidului, "Rock'n'Roll", drama lui Tom Stoppard din 2006, care pune în scenă 25 de ani de istorie cehă şi omagiază trupa Plastic People of the Universe din Praga, care a fost persecutată în Cehoslovacia anilor '70. Stoppard nu este singurul scenarist provocat de tema războiului rece. În 2003, Michael Frayn a scris piesa "Democracy" despre reunificarea germană, iar Marius von Maywnburg repune în scenă 60 de ani de istorie germană, în "The Stone".
Căderea zidului Berlinului a fost speculată mai ales de arta contemporană. Germanul Thomas Demand a modelat şi apoi a fotografiat un birou STASI în miniatură, iar Jane şi Louise Wilson au filmat clădirea reală a Ministerului pentru Siguranţa Statului, arătând mobila şi ehipamentul de spionaj primitiv, inclusiv un trunchi de copac fals, cu găuri pentru ochi. Sophie Calle, artistă franceză conceptuală, s-a angajat într-un proiect mai sofisticat, fotografiind locurile din Berlinul de Est în care cândva tronau monumente comuniste.
În ceea ce priveşte Zidul Berlinului, mulţi artişti şi-au lăsat amprenta pe acesta. În prezent, conservatorii încearcă să păstreze imaginea pictată de Dimitrij Vrubel în 1990 pe zid, înfăţişându-l pe liderul sovietic Leonid Brejnev sărutându-se cu Erich Honecker. Imaginea există încă pe East Side Gallery, cea mai mare parte a zidului rămasă încă în picioare.
În cinematografie, căderea zidului a fost un subiect fecund, provocând o explozie de filme germane, începând cu documentarul "November Days: Voices and Choices" produs de Marcel Ophüls în 1990. Alte producţii cinematografice pe acest subiect sunt "Outside Time" regizat de Andreas Kleinert în 1995, centrat pe prăbuşirea unui mic oraş din estul germaniei şi "Troller Amongst Germans" (1995) regizat de George Steffan, un documentar despre atitudinile germanilor în faţa reunificării. În 1990, a atras atenţia pelicula "No Place to Go" de Oskar Rohler, un portret uşor fictiv despre impactul pe care reunificarea l-a avut asupra mamei regizorului, care a început să bea şi s-a sinucis.
Două filme produse la mai mult de un deceniu de la evenimentele din 1989 s-au dovedit a fi succese comerciale apreciate de critici. Primul, regizat în 2003 de Wolfgang Beckerl este "Good Bye, Lenin!" care satirizează reunificarea prin povestea unui comunist dedicat care intră în comă în 1989 şi se trezeşte după căderea zidului. Thriller-ul "The Lives of Others" (2006) este al doilea film de succes, regizat de de Florian von Donnersmarck, în care actorul german Ulrich Mühe joacă rolul uni căpitan din STASI, care începe să-şi pună la îndoială munca în timp ce supraveghează un scenarist disident în 1984. "The Lives of Others", care a câştigat un Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, este considerat de critici un film politic de o rară inteligenţă.
Nici opera muzicală clasică nu a ignorat anul1989, iar impactul asupra muzicienilor şi compozitorilor din fostul bloc comunist a fost colosal. Muzica germană, în special cea a lui Beethoven, a jucat un rol simbolic în celebrările de după căderea zidului. În 1989, de Crăciun, americanul Leonard Bernstein, care dirija simfonia "Odă bucuriei" a înlocuit cuvântul "bucurie" cu "libertate".
Zidul Berlinului a devenit rapid simbol al muzicii pop şi rock. În anii '70 şi '80, mulţi artişti au făcut referire la războiul rece - Pink Floyd ("The Wall"), Frankie Goes to Hollywood ("Two Tribes"), Abba (The Visitors), Elton John ("Nikita") şi Nena ("99 Luftballons"). Evenimentele din 1989 au fost reflectate în melodii precum "The Night That the Wall Came Down" al trupei Stiff Little Fingers, "A Great Day for Freedom" cântată de Pink Floyd şi "Wind of Change" al trupei germane The Scorpions. Au fost voci care au susţinut chiar că muzica pop a fost cea care a produs fisurarea zidului. Deşi inspirat de sentimentele anti-americane din Iran, single-ul lui Neil Young "Rockin' in the Free World" a devenit în 1989 un imn al timpului.David Hasselhoff, celebru pentru rolul din serialul american "Baywatch", era în acele vremuri un rocker de succes în Germania. Single-ul său "Looking for Freedom" a devenit un mare hit în 1989, iar David a fost primul care a cântat lângă zid după dărâmare, de Anul Nou.
În literatură însă, puţini s-au încumetat să scrie despre 1989. Unul dintre marile titluri despre evenimentele din 1989 este "Waiting for the Dark, Waiting for the Light" de Ivan Klíma, a cărui acţiune se desfăşoară în timpul revoluţiei de catifea din Cehoslovacia, spunând povestea vieţii unui cameraman cinic, ale cărui idealuri au fost compromise de complicitatea sa cu vechiul regim. Milan Kundera nu a scris un roman care să atace frontal anul 1989, însă a oglindit precaritatea vieţii cotidiene într-un sistem opresiv, iar mai apoi dilemele reîntoarcerii din exil în Praga post-comunistă, în nuvela "Ignoranţa".
Alţi scriitori din blocul sovietic au găsit inspiraţie în evenimentele din 1989 şi au publicat satire postcomuniste, printre care "Death and the Penguin" de Andrey Kurkov, "Mercedes-Benz", de Pavel Huelle şi "The Clay Machine-Gun", de Victor Pelevin. Unul dintre cronicarii ficţionali ai anului 1989 este Julian Barnes, al cărui roman din 1992, "The Porcupine", spune povestea procesului unui dictator dintr-un stat sovietic fără nume, care a fost proaspăt destituit.
