Proiectul este iniţiat de deputaţii Mircea Giurgiu - independent, Tudor Ciuhodaru - progresist, Amet Aledin - minorităţile naţionale şi Petru Movilă - PDL şi vizează modificarea articolului 289 din Legea Educaţiei Naţionale astfel încât profesorii şi personalul de cercetare să se pensioneze la sfârşitul anului universitar în care au împlinit 65 de ani.
Iniţiatorii motivează că pensionarea cadrelor didactice în timpul anului universitar ar conduce la un blocaj în sistem, motiv pentru care aceasta ar trebui amânată.
Actul normativ a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor în condiţiile în care termenul pentru dezbatere şi vot final stabilit pentru 19 februarie a fost depăşit. Senatul este for decizional în cazul acestui proiect de lege.
Cadrele didactice se pensionează la sfârşitul anului universitar în care împlinesc 65 de ani
Publicat la 20.02.2012, 16:44:35
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
