În lipsa concertelor, Călin Goia de la Voltaj a devenit broker și jucător la Bursă. Solistul are și investiții imobiliare
Publicat la 06.07.2021, 07:37:02

Ieri solistul celei mai ”productive” formații din punct de vedere financiar din România, astăzi investitor la bursă, imobilioare și proprietar de cafenea. În lipsa concertelor, Călin Goia de la Voltaj nu a stat degeaba și a învățat totul pentru a fi broker.
Nu orice fel de stockbroker, ci unul care are propriile afaceri și fonduri. Goia (46 ani), solistul formației care, din 2000 până la începutul pandemiei a avut cele mai mari încasări concertistice din showbizz-ul românesc (au fost ani în care Voltaj a avut încasări de peste un milion de euro) s-a concentrat în ultimul an pe perfecționarea sa ca investitor la Bursă. “Când m-am decis să plasez primele mele acţiuni, la SIF-urile sau la diverse bănci, nu ştiam aproape nimic despre aşa ceva. Chiar m-am amuzat. Odată cu primele câştiguri, a venit şi prima mea greşeală. Am decis să-mi angajez un broker, în care am investit multă încredere.
În lipsa concertelor, Călin Goia de la Voltaj a devenit broker ”Cu timpul am pierdut şi încrederea în brokeri și am luat decizia să fac singur toată treaba asta”
Cu timpul am pierdut şi încrederea în brokeri și am luat decizia să fac singur toată treaba asta. Şi să ştiţi că o recomand multora dintre prietenii mei. Investiţiile pe Bursă, pentru cei care-şi doresc aşa ceva, au farmecul lor, iar randamentul e deseori mult mai mare decât ce-ţi oferă o bancă sau alta”, spune Călin Goia, care investește în recondiționarea caselor vechi pentru a fi revândute, dar și de cafeneaua sa din centrul Bucureștiului, ”Camera din Față”.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Horoscop bani și carieră 8 octombrie 2026. Alegeri mai bine cântărite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro

People
