money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Câmpeanu:Vom păstra cota unică de 16%, cu cote mai mici la salariile sub 1.600 de lei

Publicat la 10.05.2012, 07:02:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Câmpeanu:Vom păstra cota unică de 16%, cu cote mai mici la salariile sub 1.600 de lei

'Cota unică de 16% se menţine, dar pentru că avem categorii defavorizate şi pentru că salariul minim, din punctul meu de vedere şi din noile concepţii ale Uniunii Europene, nu creşte suficient de mult nici în această viziune (majorarea la 800 de lei, conform programului de guvernare al USL n.r), trebuie protejate aceste categorii care, mai ales prin contracte pe perioadă determinată, nu vor depăşi salariul minim pe economie. De aceea, vom aplica nişte cote mai mici de 16%, din 2013. Până în 800 de lei, pentru că sunt persoane care lucrează patru ore şi au sub 800 de lei, de exemplu, cota va fi de 8%, între salariul minim şi 1.600 de lei va fi de 12%, iar peste va fi de 16%', a explicat Mariana Câmpeanu.

 

Aceasta a precizat că s-a convenit un nivel maxim al cotei de impozitare de 16% 'şi i se spune în continuare cotă unică, deşi vom avea şi acele cote mai mici, pentru că ea se aplică şi la profit, tot 16% şi la altele'.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite