Toate pensiile și alocațiile sociale vor fi plătite la timp în luna iunie, chiar dacă perioada este marcată de minivacanța de Rusalii, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Potrivit acesteia, fondurile necesare pentru plata drepturilor sociale sunt prevăzute în bugetul de stat, iar autoritățile responsabile s-au organizat astfel încât să nu existe întârzieri. „Ca și până acum, și în luna iunie banii vor ajunge la timp la beneficiari. Ne-am asigurat că fiecare leu va ajunge acolo unde este nevoie, la timp”, a declarat ministrul, citată de Agerpres.
Calendarul plății pensiilor în luna iunie
Conform Casei Naționale de Pensii Publice, plata pensiilor se va face după un program clar, diferențiat în funcție de modalitatea aleasă de fiecare beneficiar. Astfel, distribuirea pensiilor prin mandat poștal va începe din 2 iunie, iar pentru cei care primesc banii în cont bancar, aceștia vor fi virați în data de 12 iunie. Pensionarii români care locuiesc în străinătate și beneficiază de pensie prin Citi Bank vor primi sumele aferente în data de 20 iunie 2025.
Autoritățile asigură că monitorizează permanent întreg procesul și că, în ciuda zilelor libere din calendar, ritmul plăților nu va fi afectat. Scopul este ca fiecare beneficiar să își primească drepturile fără sincope sau întârzieri, indiferent de zona din țară sau din afara ei în care se află.
Plățile pentru alocații și alte drepturi sociale
Ministerul Muncii a publicat și calendarul pentru celelalte beneficii sociale, gestionate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Astfel, alocația de stat pentru copii va fi virată în 6 iunie pentru cei care o primesc în cont bancar, iar prin mandat poștal din 10 iunie. Indemnizația de creștere a copilului și stimulentele de inserție urmează același program de plată.
Pentru alocația de plasament, banii vor intra în 20 iunie în conturile bancare și începând cu 23 iunie prin poștă. Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi achitate în 13 iunie în cont bancar și începând cu 18 iunie prin mandat poștal. De asemenea, alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, dar și indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC vor fi plătite pe 20 iunie în cont bancar și din 23 iunie prin mandat poștal. Aceleași date de plată sunt valabile și pentru ajutorul pentru susținerea familiei și ajutorul de incluziune.
În ceea ce privește ajutorul de șomaj, acordat prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, acesta va fi achitat între 14 și 16 iunie, atât prin mandat poștal, cât și în conturile bancare ale beneficiarilor.
Asigurări din partea autorităților
Ministerul Muncii, alături de instituțiile din subordine, a transmis că toate plățile sunt organizate conform unui calendar deja stabilit și că, în ciuda perioadei aglomerate din luna iunie, nu vor exista sincope. „Vor fi respectate toate termenele de plată. Vorbim despre alocațiile pentru copii, pensii, indemnizațiile și toate celelalte drepturi sociale. Ne-am asigurat că totul decurge normal”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.