Leul a fost supus unei presiuni atat de mari, incat a mai cedat 10% din valoare, la sfarsit de 2007 si inceput de 2008, pentru ca a fost folosit excesiv la cheltuieli, mai ales in ultima luna a anului 2007. Am auzit ca avem un obicei pacatos, de a cheltui public si privat la sfarsit de an, chiar am vazut si niste cifre: un miliard de lei pe zi in ultima saptamana, sapte miliarde euro in ultima luna si jumatate din fondurile anului, in ultimele trei luni. Daca ne-am conecta si la realitatile economice locale, in afara celor globale, am observa curba de sezonabilitate a afacerilor, mai ales a celor comerciale.
Incepand cu luna septembrie, incepe constructia de stocuri, care atinge apogeul pe la jumatatea lunii noiembrie, urmand ca, apoi, sa se epuizeze prin vanzare, de dorit cat mai mult, pana la sfarsitul anului. Ce sa facem daca, prin traditie, cumparaturile masive au loc la sfarsit de an? In componenta veniturilor la bugetul de stat, taxa pe valoarea adaugata are o pondere de aproximativ 60% si, cum ultimele trei luni ale anului reprezinta aproximativ 40-50% din cifra de afaceri totala a comerciantilor, de ce ne mai miram de aceasta acumulare de venituri la sfarsit de an? Lucrurile se schimba insa atunci cand avem o alta presiune, si anume aceea de a cheltui tot ce am programat si chiar mai mult, pentru ca altfel pierdem banii si nu ne mai atingem obiectivele.
De ce nu incheiem anul financiar la 31 martie? Foarte multe companii incheie exercitiul financiar la aceasta data. Am putea cheltui mai echilibrat, fara elementul presiunii de sfarsit de an, fara teama de a pierde banii, iar aici, evident, ma gandesc la cheltuiala publica. Ar fi extrem de interesant de vazut un proiect de buget de stat pe perioada 1 aprilie 2008-31 martie 2009, cu cea mai mare parte a veniturilor deja incasate si cu o cheltuiala planificata pe luni, si nu la nivel de an.
