Anul trecut, cel mai performant fond mutual deschis din România a fost Omnivest, care plasează banii în acţiuni. Pe de altă parte, cine a investit la începutului lui 2010 în KD Maximus şi Carpatica Stock a avut un câştig de aproape 15% la sfârşitul anului. Aşa arată podiumul fondurilor mutuale în funcţie de randamante, conform datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.
Pe de altă parte, investiţiile în obligaţiuni şi cele monetare nu s-au mai dovedit atât de profitabile ca în 2009, când ritmul de creştere al titlurilor a fost de peste 10%. Totuşi, câştigurile au fost mai mari decât rata medie a inflaţiei. Balanţa se schimbă când se ţine cont de randamentul ultimilor trei ani. În comparaţie cu nivelul din 2007, valoarea unităţilor fondurilor de obligaţiuni şi a celor monetare a crescut şi cu 40%, în unele cazuri.





