Sistemele secolului 20 nu au făcut faţă riscurilor din secolul 21. Lumea are nevoie acum de noi modele care să identifice riscurile globale înainte ca acestea să se transforme în crize, afirmă experţii Forumului Economic Mondial, cu ocazia lansării raportului anual asupra riscurilor globale. Economiştii afirmă că ultima criză financiară, împreună cu recesiunea globală, au golit cuferele statelor şi au majorat puternic datoria publică. În consecinţă, statele au acum o capacitate redusă de a face faţă unor noi şocuri, iar unele state ar putea ajunge chiar în faliment.
Raportul Forumului Economic Mondial identifică trei categorii mari de risc la nivel global. Prima dintre acestea se referă la dezechilibrele macroeconomice, dar şi disparităţile dintre ţările industrializate, tot mai îndatorate şi cele emergente, tot mai bogate şi influente. O altă categorie de risc se referă la economia gri, care este în continuă creştere.


