money.ro
ActualitateFloares Silvia

Carne de cal românească, în lasagna englezească

Publicat la 08.02.2013, 20:40:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Carne de cal românească, în lasagna englezească

Carnea de cal utilizată pentru prepararea lasagna, în Marea Britanie, provenea de la un furnizor român, a anunţat, vineri seară, preşedintele Comigel.

 

Comigel a precizat că a efectuat propria anchetă şi a stabilit că un furnizor român a trimis carnea, care a fost împachetată în Franţa şi apoi expediată în Marea Britanie, a explicat Erick Lehagre, preşedintele companiei franceze. Iniţial, Comigel apreciase că era vorba de carne din Franţa.


Scandalul din Marea Britanie s-a amplificat în urmă cu câteva zile, când compania britanică de congelare Findus a recunoscut că, de aproximativ şase luni, există probleme cu anumite pachete de carne care ar fi trebuit să fi fost de vită, dar care, de fapt, ar fi fost de cal. Pachetele respective erau livrate de producătorul francez Comigel, a anunţat Findus.

 

Producătorul francez Comigel a precizat că unele dintre pachetele destinate lasagna livrate companiei Findus conţineau carne de cal în proporţie de 99 - 100%.

 

Comigel alimentează numeroase lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite