Multe hartii de completat, multe drumuri de facut la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM), multe modificari legislative. Se mai elibereaza carti de munca? Au fost acestea inlocuite cu registrul electronic de evidenta a salariatilor? Cum se probeaza vechimea in munca? Sunt intrebari pe care si le pun atat angajatii, cat si angajatorii. Si, pentru a scapa de o grija si de o cheltuiala in plus, patronii apeleaza tot mai frecvent la externalizarea serviciilor care tin de recrutare si de salarizare. Desi exista angajatori care nu mai completeaza carti de munca noilor angajati, pe motiv ca vor fi retrase incepand din 2009, Inspectia Muncii (IM) precizeaza ca acestea sunt obligatorii pana la sfarsitul anului 2008, iar registrul electronic de evidenta a salariatilor nu inlocuieste aceste carnete.
Pentru probarea vechimii in munca, Codul Muncii prevede obligativitatea ca angajatorul sa elibereze, la cererea salariatului, o adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata in cadrul firmei. Totodata, in 20 de zile de la angajarea salariatului, patronul trebuie sa inregistreze contractul de munca la Directia de Munca de care apartine si sa-i intocmeasca acestuia carnet de munca. Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi sunt cuprinse intre 3.000 si 10.000 de lei.
Varianta electronica a registrului de evidenta a angajatilor s-a introdus, pe de o parte, pentru a crea o baza de date la nivel national, iar pe de alta parte, pentru a usura sarcina antreprenorilor, care au acum posibilitatea de a transmite online datele angajatilor, fara a se mai deplasa la ITM. Potrivit reprezentantilor IM, metoda nu a avut rezultatele scontate. O mare parte a intreprinzatorilor din Romania nu au posibilitatea de a transmite virtual datele, prin urmare inca mai fac cozi la inspectoratele de munca si reclama lipsa de pregatire si de amabilitate a functionarilor publici.
Pentru intocmirea registrului, angajatorii pot descarca gratuit, de pe pagina de internet a IM, softul special creat. Registrul se completeaza in ordinea angajarii si cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariatilor, data angajarii, functia sau ocupatia, tipul contractului individual de munca si data incetarii acestuia. Orice modificare aparuta in organigrama tre
buie trecuta in registru si trimisa la ITM. In timp ce micii proprietari de afaceri stau la coada pentru a preda registrele de evidenta si pentru alte operatiuni care tin de angajati si de salarii, unele companii au renuntat deja la aceste practici pe care, in schimbul unui comision, le-au pasat firmelor de resurse umane. Majoritatea firmelor de recrutare de forta de munca au dezvoltat si acest serviciu, preluand toate activitatile legate de angajare si de plata a salariilor. Specialistii in resurse umane spun ca este chiar recomandat ca firmele sa se concentreze pe activitatea de baza si sa externalizeze celelalte servicii (contabilitate, IT, legal sau resurse umane). Prin externalizare, companiile beneficiaza de experienta si tehnologia mai performante ale unei firme de specialitate, care ar fi mai dificil de intretinut intr-un departament al companiei, ceea ce duce, implicit, la imbunatatirea serviciilor. De asemenea, spun specialistii in resurse umane, un alt avantaj al externalizarii este si reducerea costurilor de organizare si management ale unui departament specializat in cadrul companiei.
“Prin externalizare, companiile scapa de griji intr-un domeniu pe care nu-l stapanesc. Pentru calculul salariilor si pentru relatia cu ITM-ul, au nevoie de economisti si de oameni specializati, care sa tina pasul cu schimbarile legislative foarte frecvente in domeniul muncii”, spune Madalina Popescu, general manager la compania de consultanta Pluri Consultants. Externalizarea serviciilor de salarizare si de recrutare reduce si costurile legate de aceste activitati. Potrivit specialistilor in resurse umane, companiile care folosesc aceasta practica pot castiga pe termen lung pana la 20-30 de procente din cifra de afaceri.
“Pentru departamentul de salarizare, companiile trebuie sa plateasca in plus chiria pentru spatiul destinat, sa angajeze cativa oameni in plus, sa doteze biroul cu calculatoare si sa achizitioneze softuri specializate. Toate aceste costuri pot depasi suma pe care ar plati-o unei firme specializate”, este de parere Marian Manolache, director de dezvoltare al firmei SkillTeam, care va lansa in toamna un serviciu specializat in acest gen de servicii.
Potrivit acestuia, comisionul perceput companiilor va fi negociabil si va varia in functie de numarul de angajati, de resursele care trebuie puse la dispozitia firmei respective sau de modalitatea de plata.
Madalina Popescu spune ca taxa perceputa de firma care ofera serviciile de HR poate varia intre doi si zece euro pe luna, in functie de complexitatea serviciului. “Depinde foarte mult de numarul de angajati sau daca angajatii sunt expati. In cazul acestora, cheltuielile cresc, pentru ca este nevoie de permis de munca si de alte acte de la ITM”, explica reprezentanta Pluri Consultants.
Care sunt regulile la angajare in Europa
- >In majoritatea tarilor europene, angajarea se face in baza unui contract de munca pe perioada nedeterminata. Exista si contracte incheiate pe perioade limitate, dar acestea se regasesc in anumite activitati sezoniere si sunt exceptii. Exista o directiva europeana care obliga ca angajarea sa se faca cu contract de munca pe perioada nedeterminata. Prevederile contractelor difera de la tara la tara, in functie de legislatia interna si de Codul muncii din fiecare tara, dar majoritatea tarilor UE s-au aliniat la cerintele Uniunii.
- >Evidenta salariatilor se face online, cartile de munca, daca acestea au existat, sau echivalentele lor au fost retrase, in prezent folosindu-se doar baze de date electronice. Aceste baze de date ofera toate informatiile referitoare la vechimea salariatilor, parcursul lor profesional, elemente legate de salarizare si de asigurarile sociale.
- >Timpul maxim de lucru, reglementat in intreaga Uniune Europeana, este de 48 de ore pe saptamana. Exista posibilitatea depasirii acestei limite, dar nu mai mult de trei luni consecutiv, cu conditia ca media orelor lucrate in total in aceasta perioada sa fie tot de 48 de ore saptamanal.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.