"În mod clar, nu am văzut niciun semn până acum al faptului că regimul Assad îşi respectă angajamentele", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, Jay Carney, în cadrul conferinţei sale de presă zilnice.
Planul de ieşire din criză prezentat de fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, pe care Damascul l-a acceptat la 2 aprilie şi care a fost aprobat de Naţiunile Unite joi, prevede ca armata să se retragă din oraşe marţi dimineaţă cu scopul de a permite o încetare totală a violenţelor 48 de ore mai târziu.


