Autorităţile au elaborat două noi proiecte de legi, a gazelor şi a energiei electrice, care, printre aleele stabilesc şi o nouă grilă de salarizare pentru personalul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, instituţie care se ocupă de reglementarea şi supravegherea pieţelor de gaz şi electricitate, dar şi de preţuri.
Anexa din lege în care sunt specificaţi coeficienţii pe baza cărora se vor calcula salariile din ANRE va fi încorporată, ca o nouă anexă în Legea cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit proiectului de lege.
Potrivit anexei pe cate o puteţi consulta ataşat, preşedintele ANRE va fi unul dintre cei mai bine plătiţi angajaţi la stat. Pentru el, coeficientul de ierarhizare este 14,15, în condiţiile în care coeficientul maxim din legea cadru de salarizare unitară, este de 15. Vicepreşedintele ANRE va beneficia de un coeficient de 13,90. În anexă puteţi vedea coeficienţii pentru toate funcţiile din cadrul Autorităţii.
Vezi ataşat anexa ce conţine coeficienţii pentru personalul ANRE
MONEY.ro a cerut unei case de avocatură lămuriri referitoare la calcularea salariilor ce vor fi primite de cei de la ANRE. Iată răspunsul Cristinei Randjak, Senior Associate la casa de avocatură bpv Grigorescu Ştefănică.
„Salariile de baza se stabilesc prin inmultirea coeficientilor de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare cu valoarea de referinta, rotunjindu-se din leu in leu in favoarea salariatului. Valoarea de referinta corespunzatoare coeficientului de ierarhizare 1,00 se stabileste anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Ministerului Finantelor Publice. In prezent, aceasta valoare de referinta este 600 de lei, conform art. 10(4) din Legea nr. 284/2010 cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.
Salariul de baza astfel stabilit in baza formulei de mai sus este parte a salariul brut, alaturi de sporurile, indemnizatiile, compensatiile, precum si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar”.
Aşadar, preşedintele ANRE ar urma să aibă un salariu de bază de aproape 8.500 de lei, iar vicepreşedintele 8.340 de lei. Fiecare dintre membrii Comitetului de Reglementare va avea un salariu de bază de 8.070 de lei iar directorii din instituţie vor avea un salariu de bază de 7.086 de lei.
Trecând la funcţiile de execuţie, un consilier de reglementare cu grad superior va avea un salariu de bază de 5.016 lei, un consilier juridic principal 4.776 de lei iar un consilier juridic debutant de 2.574 de lei.
Angajaţii ANRE mai beneficiază de un spor de confidenţialitate de până la 15%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.