Cât costă să-ți înscrii copilul la Academia lui Adrian Mutu, o spune chiar fostul mare star al fotbalului. ”Briliantul” (46 ani) dă din casă prețuri și un parteneriat pe 10 ani cu FC Fiorentina din Italia.
Fostul mare atacant al echipei naționale investește în viitorul fotbalului românesc prin lansarea propriei academii de fotbal în inima Bucureștiului. Proiectul său oferă acces copiilor din toate mediile sociale la antrenamente, sub îndrumarea unor specialiști. Conform spuselor marelui fotbalist, academia sa trebuie să fie accesibilă tuturor. Taxa lunară este de 600 de lei, iar în acest preț este inclus și echipamentul. În plus, Mutu subliniază că există locuri gratuite pentru copiii talentați, care nu își permit costurile de participare. „Fotbalul nu este doar pentru copiii cu părinți bogați. La mine, toată lumea poate veni”, a declarat fostul atacant.
Parteneriat de 10 ani cu Fiorentina și locuri gratuite pentru copiii talentați, care nu își permit costurile școlii de fotbal
Unul dintre cele mai importante parteneriate ale noii școlo de fotbal este colaborarea de 10 ani cu Fiorentina /
, echipa unde a scris istorie ca jucător (2006-2011). Talentele descoperite la academie vor avea șansa să participe la stagii de pregătire în Italia și, dacă sunt selectați de scouterii clubului, să își continue cariera acolo. Antrenorul român intenționează să extindă rețeaua de colaborări și cu un alt club important din România. „Este esențial să ai mai multe opțiuni, pentru că ceea ce nu se potrivește într-un loc, poate fi apreciat în altă parte”, a explicat el pentru Fanatik. Academia va avea terenuri moderne, vestiare de ultimă generație și iluminat nocturn, oferind cele mai bune condiții de pregătire. „Ne dorim ca acești copii să crească într-un mediu profesionist, să fie pregătiți nu doar fizic, ci și mental pentru provocările carierei de sportiv”, a mai adăugat Adrian Mutu.Adrian Mutu: ”Fotbalul nu este doar pentru copiii cu părinți bogați. La mine, toată lumea poate veni”
Cât costă să-ți înscrii copilul la Academia lui Adrian Mutu! Deși a avut mai multe afaceri în trecut (de la cluburi, o plantație de măslini în Italia, firmă de confecționat pantofi, la o fabrică de biocombustibil, cu care a dat faliment), fostul ”număr 10” al naționalei de fotbal recunoaște că nu toate au avut succes. Însă scopul declarat al noii sale academii nu este o formă de profit: „Nu am făcut asta pentru bani. Vreau să las ceva în urmă, să ajut copiii să-și îndeplinească visurile”, a concluzionat antrenorul celor de la FC Ploiești.






