money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cât mai valorează brandul de angajator şi brandul personal

Publicat la 25.11.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cât mai valorează brandul de angajator şi brandul personal

Criza a fost un duş rece şi pentru unii, şi pentru ceilalţi. Majoritatea companiilor au îngheţat toate acţiunile care ţineau de brandul de angajator şi, în acelaşi timp, nu mai sunt atât de impresionate de un angajat cu un brand personal puternic. Situaţia este una previzibilă, spune Dan Berteanu, general manager al firmei de recrutare şi selecţie de personal Talent Stream.

“Acest concept se adresa, înainte de criză, unei nevoi de volum. Având în vedere că unele firme angajau câte o sută de oameni pe an, erau nevoite să iasă în public şi să devină cât mai vizibile pentru ca oamenii să-şi dorească să lucreze pentru ele. Acum, aceste firme dacă mai angajează cinci persoane pe an şi preferă să le recruteze direct, prin recomandări sau prin alte modalităţi”, explică Berteanu.

Brandul de angajator nu se vinde ca ciocolata

Şi Monica Cârligea, coordonator al proiectului Best Employers România, realizat de compania Hewitt, este de părere că, înainte de criză, conta mai mult imaginea de angajator şi că era o diferenţă destul de mare între ceea ce arată o companie în exterior şi măsurile concrete pe care le lua în interior. “De multe ori existau discrepanţe şi, de aceea, angajaţii erau dezamăgiţi când ajungeau în interior şi descopereau care este realitatea”, spune Cârligea. Multe dintre companii, explică Iuliana Stan, business manager Human Synergistics, credeau că brandul de angajator e ceva ce se vinde precum ciocolata şi atunci când comunici că e bine la tine în organizaţie, oamenii te cred pe cuvânt şi vin. “Şi ciocolata, cu toată reclama, e de multe feluri, iar cea mai fină, ştim cu toţii, poate costa şi de o sută de ori mai mult decât ceea ce numim generic ciocolată. Puţine firme au înţeles că principalul atribut de brand este cultura de organizaţie şi au şi făcut ceva activ în această direcţie”, adaugă Stan.

În acest moment, foarte puţine companii îşi continuă acţiunile de consolidare a brandului de angajator, deşi, spun specialiştii în resurse umane, este un bun prilej pentru a o face.

“Brandul de angajator trebuie susţinut permanent. Depinde foarte mult de companie. Cele care sunt într-o oarecare stabilitate se focusează pe acţiuni de HR: o parte dintre multinaţionale, din FMCG, producţie de food, IT. Microsoft este un exemplu bun. Chiar dacă firma a dat oameni afară la nivel internaţional, a ştiut cum să gestioneze aceste măsuri”, spune Cârligea.

În contextul actual, atât timp cât angajaţii sunt speriaţi şi nu au curaj să migreze de la un loc de muncă la altul, majoritatea companiilor nu au niciun motiv să se preocupe de brandul de angajator.

Rezultatele a două studii (cel realizat de The Boston Consulting Group şi de Asociaţia Europeană a Managementului Oamenilor şi realizat de HR Club şi Daedalus Millward Brown) confirmă această tendiţă: managerii de HR acordă o atenţie medie îmbunătăţirii brandului de angajator, principalele preocupări ale acestora în perioada crizei fiind dezvoltarea capacităţii de leadership, managementul talentelor, măsurarea performanţelor angajaţilor.

“Aparent, pare că acum se poate şi cu un brand de angajator ceva mai puţin vizibil, dar, în realitate, cine menţine focusul pe acest subiect în continuare are de câştigat enorm pe termen lung”, spune Iuliana Stan.

Firmele nu mai sunt atrase de un brand personal puternic

În ceea ce priveşte angajaţii, aceştia nu mai mult atraşi de brand ca acum câţiva ani. Un studiu realizat de producătorul de componente auto Continental arată că studenţii români nu consideră importantă dimensiunea companiei pentru cariera lor, 26% dintre aceştia preferând să lucreze într-o companie de dimensiuni mijlocii, iar 22% - pentru o companie multinaţională. Totuşi, mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi spun că ar aleage o multinaţională pentru şanse mai mari de evoluţie în carieră sau pentru un câştig mai mare. “Angajaţii buni, care au valoare, sunt stăpâni pe ei şi propriul brand contează, în cazul celor care sunt falşi, brandul nu mai lucrează. E normal, angajatorii dau la o parte hainele frumoase, vor să vadă esenţa, ce rezultate poţi să aduci cât mai repede”, spune Berteanu. Potrivit acestuia, în actualul context economic, companiile caută oameni care pot livra rapid rezultate.


Sfaturi
Cum să îşi păstreze companiile reputaţia în criză

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite