Cătălin Drulă anunţă deschiderea primilor 18 km de drum expres: Speram să fi văzut întregul tronson 2, ocolitoarea Slatinei, încă 22 km de drum expres care sunt aproape gata inaugurat astăzi
Publicat la 21.04.2022, 11:39:19
„Astăzi se deschid primii (18) kilometri de Drum Expres în România. Este un proiect la care ţin mult, la care am muncit anul trecut împreună cu echipa mea de la Ministerul Transporturilor şi mă bucur să-l văd finalizat măcar parţial. Speram să fi văzut întregul Tronson 2 (adică şi ocolitoarea Slatinei, încă 22km de drum expres care sunt aproape gata) inaugurat astăzi”, a scris Cătălin Drulă, joi pe Facebook.
El a explicat că sectorul care se deschide joi va avea deocamdată limita de viteză de 100km/h.
„Sperăm să fie cât mai curând ridicată la 120 km/h, aşa cum prevede legea iniţiată de mine şi colegii din USR şi votată de Parlament. Legea aşteaptă promulgarea de către preşedinte”, a adăugat liderul interimar al USR.
Acesta a mai precizat că deschiderea acestui lot este o veste bună, însă este insuficient pentru România, în materie de proiectele de autostrăzi şi drumuri expres.
„Deschiderea primului lot din DEx12 este o veste bună. Din păcate, e doar o picătură într-un ocean de veşti proaste despre proiectele de autostrăzi şi drumuri expres din România. Voi reveni curând cu detalii despre toate. Deocamdată însă e un moment de bucurie. Paşte Fericit tuturor!”, a conchis Drulă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
