Pământul a devenit o planetă a automobilelor care au devenit mai populare și accesibile ca niciodată. Estimările pentru 2025 indică aproximativ 1,65 miliarde de vehicule la nivel mondial, iar China conduce detașat clasamentul țărilor cu cea mai mare flotă auto. Numai aici sunt înregistrate 469 de milioane de autovehicule.
În timp ce populația mondială se apropie de 8,2 miliarde de oameni, numărul vehiculelor aflate în circulație a ajuns la aproximativ 1,65 miliarde. Asta înseamnă, la nivel global, aproximativ un vehicul la cinci persoane. Cifra include însă categorii diferite de autovehicule, în funcție de metodologia utilizată.
Campioana mondială este China
La sfârșitul anului 2025, în China erau înregistrate 469 de milioane de autovehicule, potrivit datelor Ministerului chinez al Securității Publice. Dintre acestea, 366 de milioane erau automobile, în timp ce numărul șoferilor de automobile ajunsese la 525 de milioane. Dimensiunea pieței chineze este impresionantă și în ceea ce privește vânzările. În 2024, China a reprezentat aproximativ 31% din vânzările mondiale de automobile, cu aproape 23 de milioane de mașini vândute. China este, de asemenea, cea mai mare piață pentru mașinile electrice. În 2024, aici s-au vândut peste 11 milioane de automobile electrice, mai mult decât în întreaga lume cu doar doi ani înainte.
Statele Unite, uriașul auto de peste Ocean
Pionieri ai domeniului, SUA rămân una dintre cele mai motorizate țări ale lumii. Datele din industrie indică aproximativ 305 milioane de autovehicule în parcul auto american, dintre care circa 115 milioane sunt autoturisme, iar restul sunt în principal vehicule comerciale și light trucks. Spre deosebire de Europa, piața americană este puternic orientată către SUV-uri, pickup-uri și alte vehicule de mari dimensiuni.
Japonia și Germania, printre marile puteri auto
Japonia are aproximativ 79 de milioane de autovehicule, în timp ce Germania are peste 53 de milioane. În Germania, aproape 49 de milioane sunt autoturisme, ceea ce explică și presiunea uriașă pe infrastructura rutieră și pe industria auto. India se apropie și ea rapid de marile piețe auto. Țara are aproximativ 83 de milioane de autovehicule, potrivit datelor centralizate în industria auto internațională.Aproape 80 de milioane de mașini noi într-un singur an
În 2024, la nivel mondial s-au vândut aproximativ 74,6 milioane de autoturisme, potrivit ACEA. Dacă sunt incluse și alte categorii de vehicule, piața mondială este și mai mare.
IEA arată că vânzările globale de automobile s-au apropiat de 80 de milioane de unități în 2024, iar mașinile electrice și hibride au devenit principalul motor al creșterii pieței.

România, departe de marile puteri auto, dar cu un parc în creștere
Parcul auto național a crescut puternic în ultimele decenii. România a ajuns la peste 11,2 milioane de vehicule înmatriculate, dintre care aproximativ 8,8 milioane sunt autoturisme. În doar un an, parcul auto național a crescut cu peste 430.000 de vehicule. Fenomenul este vizibil și în Europa, unde numărul automobilelor continuă să crească, chiar dacă ritmul este mai lent decât în Asia.
În 2024 automobilele electrice au depășit pentru prima dată 20% din vânzările mondiale de mașini noi, iar în 2025 vânzările globale erau estimate să treacă de 20 de milioane de unități.