Primul imprumut de pe pe pieţele internaţionale, de 1,5 miliarde de euro, luat săptămâna trecută prin programul MTN, vine să ridice datoria în valută acumulată de România de la începutul acestui an la peste 4,5 miliarde de euro. La aceasta se adaugă aproape 29 mld. lei, echivalentul a 7 mld. euro, împrumutaţi de la băncile locale.
Ministerul Finanţelor a ales să se recurgă la noi credite în condiţiile în care, luna viitoare, are de acoperit un vârf de plată de aproape 2,5 miliarde de euro. Statul încearcă, pe de altă parte, să rostogolească datoria publica pe o perioada mai lunga de timp, avand in vedere ponderea mare a imprumuturilor pe termen scurt, de până la 1 an. Analiştii economici estimează că, în aceste condiţii, este posibil ca in toamnă sa avem un al doilea imprumut de pe pieţele exterme, cel mai probabil in dolari. Această politică este sprijinită de FMI.





