Astfel, cea mai mare categorie a proprietarilor de locuinţe sunt persoanele cu vârste cuprinse între 50-56 ani (90%), în timp ce doar 40% dintre respondenţii cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani au declarat că deţin o proprietate.

 

De asemenea, dintre cei care deţin o locuinţă, 37% au declarat că achiziţia s-a făcut prin contractarea unui credit, iar 15%  vor ca în următorul an să îşi reamenajeze casa, în timp ce 9% ar dori să îşi schimbe mobilierul. Procente mai mici se observă în cazul celor care doresc să îşi schime locuinţa, doar 3% duntre respondeţi şi doar 1% ar vrea să cumpere o a doua casă.

 

 

În ceea ce priveşte achiziţia de automobile, 6% din românii din mediul urban care deţin un automobil intenţionează să îl schimbe în următorul an. Totodată, jumătate dintre românii din mediul urban deţin un automobil proprietate personală. Grupa de vârstă 35-49 de ani este în cea mai mare măsura posesoare de automobile (61%), iar 42% dintre cei care deţin un autoturism deţin şi un credit.

 

 

Sondajul mai arată că patru din zece români deţin atât o locuinţă, cât şi un autoturism, în timp ce aproximativ 20% nu deţin nici unul dintre aceste bunuri. Cei care deţin şi o casă, şi o maşină, au vârste cuprinse între 35 şi 49 de ani şi au un venituri de peste 2.000 lei/lună.