PoliticAlice Drăghici
CCR dă explicații în decizia numirii lui Iordache în funcţia de șef al Consiliului Legislativ
Publicat la 22.12.2020, 12:34:40
„Curtea constată că Legea nr. 73/1993 reglementează atât condiţii obiective, cât şi subiective pentru numirea în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Condiţia bunei reputaţii profesionale face parte dintre cele subiective, a cărei evaluare şi apreciere revine în mod exclusiv Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale. În acest caz, Curtea nu se poate erija în controlorul deciziei Parlamentului, care, în situaţia dată, a considerat că această condiţie este îndeplinită. Consacrarea caracterului dihotomic al condiţiilor legale pe care persoana numită trebuie să le îndeplinească, şi anume condiţii obiective şi condiţii subiective, are drept consecinţă doar admisibilitatea unui control efectuat de instanţa constituţională exclusiv în ceea ce priveşte condiţiile obiective. Curtea Constituţională nu poate analiza şi cenzura opţiunea Camerei Deputaţilor prin cercetarea motivelor pentru care aceasta dispune de prerogativa sa de a numi o persoană într-o funcţie publică”, precizează CCR.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



