money.ro
Piețe financiareMoney.ro

CE a aprobat solicitarea României privind taxarea inversă la cereale

Publicat la 13.01.2011, 15:02:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CE a aprobat solicitarea României privind taxarea inversă la cereale

El a precizat că a discutat acest subiect în cadrul întâlnirii cu comisarul european pentru Impozitare şi Uniune Vamală, Algirdas Semeta.

 

Blejnar a arătat că în perioada următoare România ar putea primi şi aprobarea din partea Consiliul UE. Citeşte articolul

 

Aprobarea taxării inverse pentru cereale este o măsură binevenită pentru eliminarea evaziunii fiscale, însă trebuie extinsă şi la legume şi fructe, a declarat pentru NewsIn ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Valeriu Tabără.

"Orice măsură care se ia pentru eliminarea evaziunii, pentru clarificarea problemei TVA-ului, este o măsură binevenită şi o susţin fără niciun fel de rezervă. Este bine să fie extinsă şi la legume şi la fructe, nu numai la cereale. Efectul va fi pozitiv", a menţionat Tabără.

Ministrul Agriculturii consideră că acestă măsură va avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte "transparenţa comercială", favorizând intrarea în legalitate a "celor care practică specula în piaţă de ani de zile".

"Vor intra în normalitate toţi cei care comercializă şi valorifică cerealele. Această măsură elimină specula, unde se găseşte comerţul negru sau gri", a spus Tabără.

Acesta a mai spus că MADR va lua măsuri în ceea ce priveşte autorizarea şi licenţierea celor care fac comerţ cu cereale pentru a elimina evaziunea.

"Vom lua măsuri privind autorizarea şi licenţierea comercianţilor cu cereale. Am discutat cu LAPAR (Liga Asociaţilor şi Producătorilor Agricoli din România n.r.). Împreună vrem să găsim soluţii ca să putem eliminăm partea aceasta de comerţ negru cu cereale şi produse agricole", a menţionat Tabără.

Astfel, comercianţii cu cereale nu îşi mai pot desfăşura activitatea dacă nu vor avea licenţă. "Va fi nevoie de autorizarea construcţiilor de silozuri pentru fiecare zonă, în special în zona aceasta cu producătorii mari, în condiţiile în care multe nu erau autorizate", a spus ministrul.

Comisarul european pentru fiscalitate, uniune vamală, audit şi luptă antifraudă, Algirdas Semeta, a declarat joi, la finalul întâlnirii cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Parlament, că s-a ajuns la un compromis foarte bun cu autorităţile române pentru taxarea inversă a TVA.

La rândul său, deputatul PDL Ovidiu Marian a explicat faptul că "România a solicitat din partea CE aplicatibilitatea taxării inverse a TVA pentru o serie întreagă de bunuri şi servicii".

Acesta a menţionat că se discută în continuare această problemă pentru că "aici este o fraudă şi o evaziune fiscală de proporţii uriaşe".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite