În prezent, cu un salariu mediu net de 1.000 de euro, angajaţii din bănci rămân în topul câştigurilor din economie, cu toate că în primul semestru peste 2.400 de salariaţi au fost concediaţi şi peste 100 de agenţii au fost închise.
“În acest moment, foarte puţine bănci mai fac angajări. Anul trecut, la nivelul poziţiilor de conducere, Bancpost oferea cele mai bune condiţii şi pachete salariale, drept pentru care banca a atras cei mai buni oameni din piaţă”, a declarat George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri de pe piaţa locală de profil. Acesta recunoaşte că atunci când un angajat are un salariu de ordinul miilor de euro, nu mai este interesat de alte beneficii cum ar fi dobânzi preferenţiale sau asigurări de viaţă.
Potrivit directorului de la Stanton Chase România, Mihaela Damian, în 2007 şi în 2008, Millennium Bank a oferit cele mai bune pachete salariale angajaţilor, indiferent de poziţia ocupată de aceştia în bancă, entry-level sau top management. “Toate băncile din sistem oferă aceleaşi beneficii pe lângă salariul de bază, adică dobânzi preferenţiale la credite, premii sau bonusuri”, a precizat Damian. De exemplu, la RBS Bank, pe lângă facilităţiile tradiţionale, salariaţii primesc bonusuri anuale pe baza evaluării performanţei, premii pentru angajatul lunii şi bonusuri de fidelitate, pentru toţi angajaţii care au împlinit zece ani în companie.
Pe de altă parte, BCR, cea mai mare bancă din sistem, deţine un hotel cu circuit închis în staţiunea Mamaia, iar tarifele de cazare sunt sub nivelul pieţei. “BCR a angajat anul trecut cei mai mulţi oameni, deoarece s-au înlocuit salariaţii vechi. În prezent, angajările la nivelul sistemului bancar sunt stagnate şi se fac încadrări strict pe poziţiile-cheie”, a declarat Daniela Necefor, managing partner la Total Business Solutions (TBS). Conform acesteia, în primele şase luni ale anului, aproape toate băncile au tăiat din bonusuri.
Preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, preciza, la finele săptămânii trecute, că banca pe care o conduce nu va îngheţa angajările şi că intenţionează să recruteze cei mai buni oameni de pe piaţă şi că, până la finele acestui an, numărul salariaţilor va rămâne neschimbat, respectiv la 8.700.
Ce bancă oferă cele mai bune condiţii pentru angajaţi
Publicat la 08.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





