În vara aceasta, românii și-au concentrat căutarea unui loc de muncă în special pe poziții de șofer, manager și operator call-center. Interesul pentru joburile remote a scăzut, fiind din ce în ce mai puține companii care oferă această opțiune.
Ce locuri de muncă au fost cele mai dorite
Pozițiile de șofer au fost cele mai căutate de candidați, în special pentru categoriile B, șoferi de TIR și șoferi de distribuție. De asemenea, interesul pentru pozițiile de manager a crescut semnificativ, ajungând la 115.000 de căutări în platformă.
Altele locuri de muncă populare au fost cele de asistent medical (87.000 de căutări), operator call-center (64.000 de căutări), dar și ingineri specializați în construcții, mecanică electrică și chimie. În call-centere, au fost căutate în special poziții pentru vorbitorii de limbi străine precum spaniola, italiana, franceza și engleza.
Oferte și salarii
În perioada iunie-august, pe ejobs.ro au fost postate 65.000 de locuri de muncă, atrăgând 2,2 milioane de aplicări. Salariile medii nete pentru diferite joburi variază astfel: șoferii pot câștiga între 4.000 și 12.000 lei, în funcție de specificul activității (ex. șoferi de TIR internaționali), asistenții medicali în jur de 4.800 lei, operatorii call-center aproximativ 3.500 lei, contabilii 5.000 lei, iar specialiștii în resurse umane 4.500 lei.



