Clujenii au deja posibilitatea să plătească parcarea prin telefon. Primarul Emil Boc vrea ca şi impozitele şi biletele de autobuz să fie achitate în acelaşi mod. Şi chiar ca locuitorii să trimită primăriei fotografii cu o situaţie care se petrece în oraş sau pe strada lor. 

 

Primăria Cluj beneficiază de ajutorul 'Cluster IT Cluj', o asociaţie între firmele din domeniu, mediul academic, respectiv UBB şi Universitatea Tehnică, şi autorităţile locale. Cluster IT are ca scop promovarea oraşului ca centru european al dezvoltării IT, dar şi identificarea unor soluţii practice pentru găsirea de locuri de muncă în acest domeniu, pregătirea unor specialişti de înaltă calificare sau dezvoltarea cât mai puternică a firmelor IT din Cluj.