Ce planuri are David Popvici cu milionul primit de la Guvern și salariul de la Dinamo
Publicat la 29.06.2022, 09:56:47
Ce vrea să facă David Popvici cu milionul primit de la Guvern. Campion mondial, noul star al natației după cele două medalii de aur recent câștigate, puștiul ce a scris istorie la doar 17 ani, a fost recompensat cu echivalentul a 200.000 de euro.
Asta pe lângă salariul lunar de 7000 de lei din partea clubului sub care este legitimat ca sportiv (aflat sub tutela Ministerului Afacerilor Interne). În plus 112.000 lei, recompensă tot din partea Ministerului Sporturilor pentru medaliile ce l-au transformat în campion mondial atât la 200 cât și la 100 de metri liber.
Înaintea Campionatului Mondial de Natație de la Budapesta, în cadrul unui interviu, David Popovici a făcut declarații despre ceea ce a făcut cu primii bani pe care i-a câștigat și ce va face cu cei pe care între timp i-a primit. ”Primii bani câștigați? Sincer, cred că i-am strâns. Și o să-i tot strâng până o să știu ce o să fac cu ei”, a spus sportivul care va intra sub competiție din nou, de luni, 5 iunie, la Campionatele Europene pentru juniori ce vor avea loc al Otopeni.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Horoscop bani și carieră 7 octombrie 2026. Deciziile încep să producă efecte

People
Averea lui Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan

People
Horoscop bani și carieră 6 octombrie 2026. Adaptarea poate aduce rezultate bune

People
Țările în care oamenii divorțează cel mai mult. Cum ajunge divorțul să coste economia și locul României în top

People
