Una din primele consecinţe ale scenariului restructurării datoriei ar fi aceea că Grecia ar pierde încrederea investitorilor străini şi, implicit, accesul pe piaţa bancară internaţională, ceea ce i-ar agrava situaţia economică.
Un alt scenariu vizează ''remodelarea'' creditelor deja contractate de autorităţile de la Atena, în sensul creşterii perioadei de rambursare a fondurilor luate cu împrumut de la instituţiile financiare internaţionale.
''Sunt mereu posibile aranjamente'' în programul de asistenţă internaţională acordat Greciei de către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, iar acest lucru este inclus în acordul de principiu, astfel încât programul să poată fi adaptat la scenariul macroeconomic în care evoluează, a explicat Amadeu Altafaj, purtător de cuvânt al comisarului european pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn.
În prezent, experţi ai Uniunii Europene, ai FMI şi ai Băncii Centrale Europene analizează situaţia finanţelor publice ale Greciei şi modul de aplicare a măsurilor de austeritate ce condiţionează acordarea asistenţei financiare internaţionale, aşa cum prevede acordul încheiat în urmă cu aproape un an.
Anul trecut, Grecia a primit angajamentul că va primi un ajutor total de 110 miliarde de euro pe o perioadă de 3 ani, din contribuţii ale Uniunii Europene şi FMI.
Ideea prelungirii perioadei de rambursare a creditelor de către Atena a fost avansată şi duminică seară de ministrul german al finanţelor Wolfgang Schauble, care a condiţionat această variantă de participarea şi a creditorilor privaţi la asistenţa internaţională pentru Grecia.
Subiectul urmează să fie analizat luni seară de miniştrii finanţelor ai statelor din zona euro (Eurogrup), ce se reunesc la Bruxelles. La întâlnire participă şi directorul adjunct pentru Europa al FMI, Nemat Shafik, în locul directorului general Dominique Strauss-Kahn, care în prezent este anchetat la New York pentru acuzaţii de agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare.



