OpenAI, compania care dezvoltă unele dintre cele mai avansate sisteme AI din lume și care atrage sute de miliarde de dolari ca finanțare, are buget să câștige noul ”război al talentelor” din Silicon Valley oferind salarii pe măsura succesului.

Ce salarii au angajații OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT

Documentele depuse la autoritățile federale din SUA pentru angajarea de specialiști străini (vize H-1B) indică faptul că OpenAI a recrutat peste 60 de persoane din afara Statelor Unite doar în ultimul trimestru raportat (octombrie–decembrie 2025), mai mult decât în perioada anterioară. Compania condusă de Sam Altman (FOTO) atrage specialiști formați în universități de elită precum Stanford, MIT și Carnegie Mellon, iar pachetele salariale oglindesc competiția acerbă pentru experți în AI, ”machine learning” și infrastructură tehnologică. Potrivit unui material publicat de The Wall Street Journal, cei peste 4.000 de angajați ai OpenAI /

primesc, în medie, aproximativ 1,5 milioane de dolari în compensații sub formă de acțiuni, ceea ce îi motivează teribil să-și iubească angajatorul. La acestea se adaugă salariul de bază și eventualele bonusuri, ceea ce poate duce la venituri totale impresionante. Datele din rapoartele federale reflectă doar salariile de bază, fără să includă acțiuni sau eventuale bonusuri.

Cercetare și inteligență artificială (rolurile de cercetare sunt printre cele mai bine plătite, mai ales în contextul concurenței globale pentru motoare AI din ce în ce mai performante)

Inginerie și data science

Produs, program și design

OpenAI, vânzări

Ce salarii au angajații OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT. Au printre cele mai mari lefe din Silicon Valley și primesc și acțiuni
Ce salarii au angajații OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT