Ce salariu are un grefier în România. Angajații de la Ministerul Justiției încasează sume cât se poate de interesante. Evident și grefierii sunt în aceeași situație.
Grefierul este cel care ajută la soluționarea cazurilor ajunse în diferite instanței. Legea spune practic că această profesie are rolul de a îmbunătăți calitatea actului juridic și de a sprijini judecătorii în activitatea lor.
Printre altele, grefierii se mai ocupă și cu întocmirea actelor procedurale. Câți bani primesc aceștia pentru toate aceste activități?
Ce salariu are un grefier în România
În general salariul lunar al unui grefier este mai mare de 5.000 lei net. Dincolo de acest lucru însă, acești angajați de la stat se bucură și de numeroase beneficii.
Printre ele se numără asistența medicală gratuită atât pentru angajat, cât și pentru soț/soție și copiii minori sau locuință de serviciu, în cazul în care nu deține o proprietate personală, ori plata chiriei.
Iar odată cu vechimea în funcție, salariul crește. Conform declarațiilor de avere care se regăsesc pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, un prim-grefier în cadrul Curții Supreme a realizat într-un an câștiguri salariale de 76.867 de lei, adică un venit lunar de aproximativ 6.400 de lei net, relatează observatornews.ro.
Cu un an în urmă, când avea funcție de grefier, aceeași persoană a câștigat 63.537 de lei, adică aproximativ 5.300 de lei lunar.
Ce salariu are un grefier în România
Sursa citată mai arată că la Curtea de Apel București, un grefier a câștigat într-un an, potrivit declarației de avere din iunie 2019, 73.933 de lei, adică un salariul de aproximativ 6.100 de lei net pe lună.
Potrivit publicației citate, în cazul unui grefier cu o vechime mai mare de 20 de ani, vorbim despre un salariu cuprins intre 4.561 si 5.110 lei lunar, iar daca vorbim despre un grefier cu aceeași vechime, dar cu studii superioare, încadrat în treapta I, vorbim despre un salariu cuprins intre 5.008 si 5.417 lei.
Un grefier-șef serviciu cu studii medii în schimb câștigă 7.019 lei, iar pentru funcțiile de grefier-șef secție sau prim-grefier sau grefier-șef, grefier-arhivar șef ori grefier-șef cabinet salariul lunar este de 7.546 de lei. De asemenea, un grefier-sef serviciu sau grefier-sef arhivar cu studii superioare câștigă 9.476 de lei.

