Ce salariu are un pilot TAROM în 2024? Dacă mulți se așteptau la sume cât se poate de generoase, adevărul e altul.
În urmă cu câteva săptămâni, președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești (ACAR), Marius Popescu, spunea că un comandant TAROM încasează la ora actuală, cu sporuri și diurne, în jur de 5.000 de euro pe lună.
Totodată, el a vorbit și despre ce salariu are un pilot TAROM în 2024. Salariul de bază pornește de la 2.000 de euro, dar suma poate crește.
Chiar și așa, făcând o comparație cu alte companii aeriene, vorbim totuși despre niște sume nu tocmai mari.
Ce salariu are un pilot TAROM în 2024
„Salariile de bază ale piloților TAROM sunt mici, în jur de 2.000 de euro, dar la ele se adaugă diurna, misia și celelalte sporuri. De exemplu, dacă un comandant face un zbor către Madrid, la salariu se mai adaugă acum 240 de euro, iar anterior era 160 de euro pentru comandant și 120 de euro pentru pilot.
Dar și așa, calculul se face ciudat, pentru că una e să faci un zbor până la Madrid, care e de 3 ore, și alta e să faci un zbor la Viena, unde primeai aceeași sumă. În total, un comandant ajunge cam la 5.000 de euro lunar la TAROM”, a spus Popescu pentru Libertatea.
Dacă autoritățile se vor ține de cuvânt după negocieri și după greva TAROM, atunci se mai adaugă alți 1.500 de euro, deci salariul va ajunge la 6.500 de euro lunar.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.