money.ro
ActualitateMihai Voican

Ce scriu francezii despre situația în care a ajuns Simona Halep

Publicat la 26.11.2022, 07:20:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ce scriu francezii despre situația în care a ajuns Simona Halep

Simona Halep (31 de ani) a fost suspendată provizoriu, după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open 2022. În corpul Simonei Halep s-au găsit urme de Roxadustat, o substanță interzisă, din clasa EPO, iar jucătoarea riscă acum o suspendare de până la 4 ani.

În acest moment, Simona Halep așteaptă să vadă ce se va întâmpla în ceea ce privește cazul de dopaj, însă, până atunci, fostul lider mondial a ținut să le transmită un mesaj urmăritorilor săi.

În așteptarea unui verdict, jurnaliștii francezi de la Tennis Actu au făcut o analiză a situației în care se află fostul lider mondial.

Deși "Simo" și-a reluat antrenamentele în această săptămână, francezii consideră că sportiva noastră este presată din ce în ce mai mult de timp, în încercarea de a revenit pe teren în startul lui 2023.

"A trecut mai bine de o lună de când Simona Halep a fost suspendată din toate competițiile după ce a fost testată pozitiv la US Open. Un anunț care a șocat lumea tenisului, dar foarte mulți oameni nu cred că este vinovată. Lansată în cursa pentru adevăr, Halep nu uită terenul de tenis.

În această săptămână, ea a fost văzută la antrenamente la Stejarii. Dar va avea timp să câștige înainte de startul sezonului 2023? Timpul se scurge pentru sportiva din România, care a disputat ultimul său meci în primul tur la US Open", scriu francezii de la Tennis Actu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite