Ce se dă de pomană de Sâmbăta Morților. Trei preparate pe care trebuie să le ai în casă. Sâmbăta Morților, supranumită și Moșii de Toamnă este sărbătorită pe 4 noiembrie 2023.
Această zi de sărbătoare este urmată și respectată de numeroși credincioși și vizează sufletele celor care nu mai sunt printre noi.
Astfel, conform credinței creștine, darurile și ofrandele aduse pentru sufletele celor decedați au puterea de a mijloci în fața lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor săvârșite de aceștia în timpul vieții.
Ce se dă de pomană de Sâmbăta Morților. Trei preparate pe care trebuie să le ai în casă
Tot în Sâmbăta Morților, credincioșii merg la cimitir pentru a curăța mormintele și pentru a așeza flori, dar și lumânări aprinse la locul respectiv.





